1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Sfânta Evanghelie după Matei

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 23

    1. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele proorocilor și împodobiți pe ale drepților,
    1. Și ziceți: De am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
    1. Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
    1. Dar voi întreceți măsura părinților voștri!
    1. Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?
    1. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci și înțelepți și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate,
    1. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar.
    1. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
    1. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit.
    1. Iată, casa voastră vi se lasă pustie;
    1. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea, până când nu veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro